Atitudinea inconştientului, de C.G. Jung (referat de psihologie)

Atitudinea inconştientului, de C.G. Jung, este o parte a studiului de psihologie Tipul extravertit din volumul Tipuri psihologice, a cărui primă ediţie în limba română a fost publicată în 2005 la Bucureşti; traducere de Viorica Nişcov; cuvânt înainte de Vasile Dem. Zamfirescu.

Fragment

Poate să pară straniu că vorbesc de o „atitudine a inconştientului”. După cum am explicat pe larg, eu concep relaţia conştientului cu inconştientul ca fiind de natură compensatoare. Potrivit acestui punct de vedere, inconştientului i-ar fi proprie, ca şi conştientului, o atitudine anume.

În capitolul precedent am subliniat tendinţa atitudinii extravertite către o anume unilateralitate, adică poziţia predominantă a factorului obiectiv în desfăşurarea evenimentului psihic. Tipul extravertit se simte întotdeauna îndemnat să renunţe (aparent) la sine în favoarea obiectului şi să asimileze subiectul obiectului. Am arătat în amănunt consecinţele care pot decurge din exagerarea atitudinii extravertite, anume reprimarea nocivă a factorului subiectiv.

În consecinţă este de aşteptat ca o compensaţie psihică a atitudinii conştient extravertite să accentueze în mod special momentul subiectiv, cu alte cuvinte, vom arăta că în inconştient există o tendinţă intens egocentrică. Într-adevăr, experienţa practică izbuteşte să aducă această dovadă. Nu intru aici în cazuistică, ci trimit la paragrafele următoare în care încerc că prezint atitudinea caracteristică a inconştientului pentru fiecare tip funcţional, în măsura în care în acest capitol e vorba doar de compensarea unei atitudini generale extravertite, mă voi limita la o caracterizare la fel de generală a atitudinii compensatoare a inconştientului.

Atitudinea inconştientului, capabilă a compensa eficient atitudinea conştientă extravertită, are un anume caracter introvertit. Ea concentrează energia asupra momentului subiectiv, adică asupra tuturor acelor necesităţi şi revendicări care sunt reprimate sau refulate în virtutea unei atitudini conştiente prea marcat extravertite. Este uşor de înţeles - după cum s-a văzut şi în capitolul precedent - că orientarea pe direcţia obiectului şi a datului obiectiv violentează nenumărate mişcări, opinii, dorinţe şi necesităţi, răpindu-le energia care în mod normal ar trebuie să le revină.

Omul nu este o maşină, putând fi ocazional recondiţionată în cu totul alte scopuri şi funcţionând altminteri la fel de regulat ca înainte. Omul poartă cu sine întreaga istorie, atât a sa, cât şi a umanităţii. Factorul istoric reprezintă însă o necesitate vitală căreia o economie înţeleaptă trebuie să-i vină în întâmpinare. Este necesar ca trecutul să se exprime cumva prin ceea ce este nou şi să participe la viaţa acestuia. Asimilarea totală cu obiectul se loveşte de aceea de protestul minorităţii reprimate din trecut şi din tot ceea ce a fost de la început până în clipa de faţă.

Pornind de la aceste reflecţii generale, e lesne de înţeles de ce exigenţele inconştiente ale tipului extravertit au un caracter egoist, de fapt de natură primitivă şi infantilă. Când Freud spune că inconştientul nu poate „decât să dorească”, lucrul acesta este valabil în mare măsură pentru inconştientul tipului extravertit. Inserarea în datul obiectiv şi asimilarea cu el împiedică conştientizarea mişcărilor subiective prea slabe. Aceste tendinţe (gânduri, dorinţe, necesităţi, sentimente etc.) capătă, corespunzător gradului lor de refulare, un caracter regresiv, cu alte cuvinte, ele devin cu atât mai infantile şi mai arhaice cu cât sunt mai puţin recunoscute.

Atitudinea conştientă le răpeşte potenţialul energetic relativ disponibil, lăsându-le doar acea energie pe care nu le-o poate lua. Acest rest, care dispune oricum de o forţă ce nu e de subestimat, poate fi considerat ca fiind instinctul originar. Instinctul nu poate fi stârpit prin măsurile arbitrare ale unui singur individ, în acest scop ar fi necesară mai degrabă transformarea organică lentă a mai multor generaţii, căci instinctul este expresia energetică a unei dispoziţii organice determinate.

Check Also

Marin Tarangul – date biobibligrafice

Născut în 1938 la Bucureşti, veritabil colecţionar de titluri de doctorat obţinute în România şi …

Dicţionar Eminescu – nume proprii, de Horia Zava (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Dicţionar Eminescu – nume proprii, de Horia Zava, este un volum a cărui primă ediţie …

Stelele cardinale. Eseu despre Eminescu, de Ştefan Cazimir (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Stelele cardinale. Eseu despre Eminescu, de Ştefan Cazimir, este un volum a cărui primă ediţie …

Ipoteşti. Casa memorială „Mihai Eminescu”, de Valentin Coşereanu (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Ipoteşti. Casa Memorială „Mihai Eminescu”, de Valentin Coşereanu, este un volum a cărui primă ediţie …

George Călinescu despre Casa memorială „Mihai Eminescu” din Ipoteşti

„Locuinţa părin­tească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de ţară, dar încăpătoare şi …

Munţii White

Munţii White (White Mountains) sunt un segment al Munţilor Apalaşi. Se întind pe 140 km …

Vitalie Cliuc

Vitalie Cliuc (19 iunie 1925, Chişinău, Basarabia) – poet. Fiul lui Vasile Cliuc şi al …

Alexandru Claudian – biografie

Alexandru Claudian (8 aprilie 1898, Cernavodă, judeţul Constanţa – 16 octombrie 1962, Bucureşti) – poet …

Eugen Cizek – biografie

Eugen Cizek (prenumele la naştere: Eugen Antoniu) (24 februarie 1932, Bucureşti) – istoric literar. Fiul …

Andrei Ciurunga – biografie

Andrei Ciurunga (pseudonimul literar al lui Robert Eisenbraun) (28 octombrie 1920, Cahul, Basarabia – 6 …