Axinte Uricariul

Axinte Uricariul (circa 1670, Scânteia, judeţul Iaşi - circa 1733) este un cronicar şi copist. De condiţie socială modestă, la început vătaf de sat, Axinte Uricariul ajunge în 1702 pisar de cancelarie, iar în 1707, uricar la Logofeţie, primind după un an şi diferite însărcinări de hotărnicii. Şi-a spus Uricariul după funcţia pe care a îndeplinit-o. Cunoştea limbile slavonă, greacă, latină şi, probabil, turcă.

 

Din 1710, la porunca domnitorului Nicolae Mavrocordat, Axinte Uricariul transcrie letopiseţele lui Grigore Ureche, Miron Costin şi Nicolae Costin. În letopiseţul anonim dintre 1661 şi 1709, intervine cu modificări şi adăugări de pasaje. Se pare că mai târziu, în jurul anului 1730, va conlucra cu un copist muntean la o mare compilaţie de cronici muntene şi moldovene, cunoscută sub numele Cronica paralelă a Ţării Româneşti şi a Moldovei. Gabriel Ştrempel, editorul cronicii, sprijină cu argumente demne de luat în seamă această atribuire (cu toate că nu este nici el ocolit de unele îndoieli). Important este că un autor, în veacul al XVIII-lea, a avut ideea alcătuirii acestui „corpus ciudat" şi unic, ca dimensiuni, între cronicile româneşti (Gabriel Ştrempel).

 

Istorie „paralelă" în Letopiseţul Ţărâi Româneşti şi a Ţărâi Moldovei. De viaţa a prealuminaţilor domni ce-au stăpânit întru aceste 2 ţări şi ce s-au lucrat în dzilele lor, şi a părţilor streine, care să megieşesc cu aceste ţări, pre largu adunate den multe letopiseţe şi cu hună îndreptare alcătuit. Precum să vede înseamnă alternarea, la început, a unor secvenţe, mai lungi sau mai scurte (mai întâi referitoare la Ţara Românească, beneficiară a unui „descălecat" mai timpuriu), luate din cronici „consacrate", secvenţe în cuprinsul cărora autorul compilaţiei îşi îngăduie intervenţii, completări, parafrazări ori colaţionări între mai multe izvoare, iar apoi, aşezarea în succesiune a unor scrieri întregi, cu rare situaţii în care se mai pot constata amestecuri.

 

După moartea lui N. Costin (1712) este desemnat de domnitor să redacteze cronica oficială a Moldovei - Dea doua domnia lui Nicolae Alexandru Vodă, văleat 7720. Izvoarele lui Axinte Uricariul au fost Letopiseţul anonim al Ţării Moldovei (1661-1709), letopiseţul lui N. Costin, însemnările şi corespondenţa domnitorului, mărturiile unor boieri, ştiri din actele oficiale, de prin „gazeturi" şi „avizii". Cronicarul se arată informat şi asupra mersului politicii europene. Cronica relatează sosirea lui Mavrocordat la Ţarigrad, intrigile boiereşti de la Poartă, fuga lui Dimitrie Cantemir şi înlocuirea acestuia, în scaunul Moldovei, cu Nicolae Mavrocordat.

 

Mai departe, Axinte Uricariul descrie situaţia din ţară, cu accente de durere pentru mizeria Moldovei, „căzută sub giugul robiei", nevoită să suporte invazia unor trupe străine. Pătruns de gândul că ordinea socială este rânduită de Dumnezeu, că monarhia este de drept divin, el îl prezintă pe Mavrocordat într-o lumină aparte, ca pe un om plin de smerenie, şi se ocupă pe larg de reformele şi prefacerile pe care domnitorul le încearcă. Mavrocordat apare, astfel, ca un binefăcător al ţării şi cronicarul, atunci când are de judecat conflictul dintre marea boierime şi domn, se aşează, firesc, de partea cârmuitorului. Atât de adânc îi sunt înrădăcinate convingerile religioase, încât, de pildă, tragedia lui Constantin Brâncoveanu este explicată prin unele purtări „necreştineşti" ale acestuia. Generos şi cucernic, Nicolae Mavrocordat e înfăţişat ca un înţelept pentru care soarta ţării se află mai presus de orice interes sau ambiţii de ordin personal.

 

Axinte Uricariule un bun povestitor, sfătos şi molcom, înclinat mereu spre sentinţe şi moralizări, de obicei în spirit creştin. Unele descrieri sunt vii, respiră autenticitate, în vreme ce în notaţiile portretistice (Mavrocordat, Carol al XII-lea, patriarhul Ierusalimului Hrisant Notară, Brâncoveanu, hanul tătăresc) surprind nu atât trăsăturile fizice, cât cele morale. Letopiseţul e întocmit într-o limbă destul de fluentă, cu vădite remi­niscenţe din textele biblice, cu care Axinte Uricariulera familiarizat.

 

Opera

 

A doua domnie a lui Neculai Alecsandru Mavrocordat V.V. în Moldova, în Cronicele României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei, II, publicată de M. Kogălniceanu, Bucureşti, 1872;

De a doua domnia lui Nicolae Alexandru Vodă, văleat 7720, în Ioan Şt. Petre, Axintie Uricariul, Bucureşti, 1944;

Cronica paralelă a Ţării Româneşti şi a Moldovei, I-II, îngrijită şi introducere de Gabriel Ştrempel, Bucureşti, 1993-1994.


Scriitori români

Check Also

Marin Tarangul – date biobibligrafice

Născut în 1938 la Bucureşti, veritabil colecţionar de titluri de doctorat obţinute în România şi …

Dicţionar Eminescu – nume proprii, de Horia Zava (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Dicţionar Eminescu – nume proprii, de Horia Zava, este un volum a cărui primă ediţie …

Stelele cardinale. Eseu despre Eminescu, de Ştefan Cazimir (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Stelele cardinale. Eseu despre Eminescu, de Ştefan Cazimir, este un volum a cărui primă ediţie …

Ipoteşti. Casa memorială „Mihai Eminescu”, de Valentin Coşereanu (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Ipoteşti. Casa Memorială „Mihai Eminescu”, de Valentin Coşereanu, este un volum a cărui primă ediţie …

George Călinescu despre Casa memorială „Mihai Eminescu” din Ipoteşti

„Locuinţa părin­tească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de ţară, dar încăpătoare şi …

Munţii White

Munţii White (White Mountains) sunt un segment al Munţilor Apalaşi. Se întind pe 140 km …

Vitalie Cliuc

Vitalie Cliuc (19 iunie 1925, Chişinău, Basarabia) – poet. Fiul lui Vasile Cliuc şi al …

Alexandru Claudian – biografie

Alexandru Claudian (8 aprilie 1898, Cernavodă, judeţul Constanţa – 16 octombrie 1962, Bucureşti) – poet …

Eugen Cizek – biografie

Eugen Cizek (prenumele la naştere: Eugen Antoniu) (24 februarie 1932, Bucureşti) – istoric literar. Fiul …

Andrei Ciurunga – biografie

Andrei Ciurunga (pseudonimul literar al lui Robert Eisenbraun) (28 octombrie 1920, Cahul, Basarabia – 6 …