Introducere la „Psihanaliza” de W.M. Kranefeldt, de C.G. Jung (referat de psihologie)

Introducere la „Psihanaliza” de W.M. Kranefeldt, de C.G. Jung, este un studiu de psihologie din volumul Freud şi psihanaliza, a cărui primă ediţie în limba română a fost publicată în 2003 la Bucureşti; traducere de Dana Verescu; cuvânt înainte de Vasile Dem. Zamfirescu.

Studiul Einfuhrung zu W.M. Kranefeldt „Die Psychoanalyse” a apărut în culegerea Goschen (1934): Die Psychoanalyse. Psychoanalytische Psychologie. Von Dr. W.M. Kranefeldt, Berlin. Walter der Gruyter & Co., Berlin şi Leipzig, 1930. Ediţia a treia cu titlul Therapeutische Psychologie: Ihr Weg durch die Psychoanalyse.

Fragment

Putem spune desigur că în ziua de azi este încă imposibil să zugrăvim un tablou cuprinzător şi de aceea adecvat a tot ceea ce intră în general sub numele mult hulit de „psihanaliză”. Ceea ce înţelege de obicei profanul prin „psihanaliză”, şi anume o descompunere a psihicului în vederea detectării unor cauze şi conexiuni ascunse, se referă la o mică parte a fenomenului psihic al psihanalizei. Dacă privim psihanaliza în sensul mai larg - corespunzător concepţiei lui Freud - ca pe un instrument medical esenţial al vindecării nevrozelor, atunci nici această viziune mai amplă nu epuizează nicidecum esenţa obiectului. Psihanaliza este, mai cu seamă în sensul mai îngust, Freudian, nu numai o metodă terapeutică, ci şi o teorie psihologică, ce nu se limitează la nevroză şi deci ceva mai larg la psihopatologie în general, ci tinde să tragă în sfera ei şi fenomenul normal al viselor şi dincolo de ele domeniul vast al ştiinţelor spiritului: literatura, artele plastice în general, biografica, mitologia, folclorul, istoria comparată a religiilor şi filosofia.

O raritate în istoria ştiinţei - care ţine însă şi ea de caracterul particular al curentului spiritual „psihanalitic” -: creatorul psihanalizei (în sensul mai restrâns), Freud, stăruie asupra identităţii metodei cu teoria sa sexuală, căreia i-a dat astfel o amprentă aşa-zis dogmatică. Această declaraţie „ştiinţifică” de infailibilitate m-a determinat la vremea respectivă la ruptura mea cu Freud; căci dogma şi ştiinţa sunt pentru mine nişte dimensiuni incomensurabile, care se prejudiciază reciproc prin contopirea lor. Dogma ca factor religios este de o valoare de nepreţuit tocmai din cauza punctului ei de vedere absolut. Însă ştiinţa, care crede că se poate lipsi de critică şi scepticism, degenerează ca o tumoare. Ştiinţa are nevoie de incertitudinea extremă ca de un element vital. Oriunde dovedeşte ea o înclinaţie spre dogmă şi ca atare spre intoleranţă şi fanatism, se acoperă de fapt o îndoială mai mult ca probabil îndreptăţită şi se înlătură o incertitudine cât se poate de întemeiată.

Scot în evidenţă această situaţie în sine regretabilă mai puţin spre a zdruncina teoria freudiană, cât mai degrabă spre a le indica cititorilor fără idei preconcepute că psihanaliza freudiană este, în mod semnificativ, nu numai o strădanie şi o realizare ştiinţifică, ci şi un simptom psihic, care, după cum arată faptele, s-a dovedit a fi mai puternic decât arta analitică a însuşi maestrului. După cum a evidenţiat în mod clar cartea lui Maylan Complexul tragic al lui Freud (Freuds tragischer Komplex), nu ar fi deloc dificil să se deducă înclinaţia dogmatizantă a lui Freud din propria-i precondiţionare, cea personală - el însuşi a propovăduit această metodă discipolilor săi şi a folosit-o şi el mai mult sau mai puţin ferice -, dar nu îmi este plăcut să întorc propriile arme împotriva creatorului lor. În definitiv, nimeni nu este distanţat total de propria sa condiţionare. Oricine este mai mult sau mai puţin legat de ea - mai cu seamă dacă practică psihologia.

Consider neinteresante aceste lipsuri tehnice şi găsesc că scoaterea lor prea puternic în evidenţă este un lucru dăunător, pentru că abate privirea de la singura realitate însemnată, şi anume că şi spiritul cel mai independent este cel mai tare condiţionat şi dependent tocmai acolo unde pare să fie cel mai liber. După umila mea părere, spiritul creator al omului nu este nicidecum personalitatea lui, ci un semn sau „simptom” al unui curent spiritual contemporan. Persoana sa are numai importanţa unui partizan al unei convingeri ce i-a fost impusă din nişte fundaluri colective inconştiente şi care îl face neliber şi îl constrânge la sacrificii, greşeli şi acte eronate, pe care le-ar critica necruţător la oricare altul.

Freud este purtat de un curent spiritual special care se poate urmări înapoi până în epoca Reformei şi se eliberează treptat în vremea noastră din nenumărate deghizări şi învăluiri, pregătindu-se să devină acea psihologie pe care a profetizat-o Nietzsche cu o privire clarvăzătoare - o descoperire a sufletului ca o realitate nouă. Va ieşi odată clar la iveală pe ce cărări întortocheate şi-a găsit drumul psihologia modernă şi supramodernă din laboratoare alchimice obscure, prin stadiile intermediare ale mesmerismului şi magnetismului (Justinus Kerner, Ennemoser, Eschemmayer, Baader, Passavant şi alţii), spre anticipările filosofice ale unui Schopenhauer, Carus şi Hartmann, şi cum a ajuns la Freud din solul întunecat al experienţei practice cotidiene a unui Liebeault şi a mai vârstnicului Quimby (părintele spiritual al Christian Science) via teoriile şcolii franceze de hipnotism. Din multiple izvoare întunecate s-a adunat acest flux spiritual care - câştigând în decursul secolului al XIX-lea rapid în putere - a atras mulţi adepţi, în rândul cărora Freud nu este un singuratic.

Check Also

Marin Tarangul – date biobibligrafice

Născut în 1938 la Bucureşti, veritabil colecţionar de titluri de doctorat obţinute în România şi …

Dicţionar Eminescu – nume proprii, de Horia Zava (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Dicţionar Eminescu – nume proprii, de Horia Zava, este un volum a cărui primă ediţie …

Stelele cardinale. Eseu despre Eminescu, de Ştefan Cazimir (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Stelele cardinale. Eseu despre Eminescu, de Ştefan Cazimir, este un volum a cărui primă ediţie …

Ipoteşti. Casa memorială „Mihai Eminescu”, de Valentin Coşereanu (comentariu literar, rezumat literar, aprecieri critice)

Ipoteşti. Casa Memorială „Mihai Eminescu”, de Valentin Coşereanu, este un volum a cărui primă ediţie …

George Călinescu despre Casa memorială „Mihai Eminescu” din Ipoteşti

„Locuinţa părin­tească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de ţară, dar încăpătoare şi …

Munţii White

Munţii White (White Mountains) sunt un segment al Munţilor Apalaşi. Se întind pe 140 km …

Vitalie Cliuc

Vitalie Cliuc (19 iunie 1925, Chişinău, Basarabia) – poet. Fiul lui Vasile Cliuc şi al …

Alexandru Claudian – biografie

Alexandru Claudian (8 aprilie 1898, Cernavodă, judeţul Constanţa – 16 octombrie 1962, Bucureşti) – poet …

Eugen Cizek – biografie

Eugen Cizek (prenumele la naştere: Eugen Antoniu) (24 februarie 1932, Bucureşti) – istoric literar. Fiul …

Andrei Ciurunga – biografie

Andrei Ciurunga (pseudonimul literar al lui Robert Eisenbraun) (28 octombrie 1920, Cahul, Basarabia – 6 …